În vacanța de vară copiii din Tinca au avut ocazia să se delecteze cu lecturi de toate genurile. Acest mod de relaxare și ocupare a timpului liber a implicat și vizite la Biblioteca Comunală , care a pus la dispoziția cititorilor pe lângă titlurile existente și cărțile primite de la Fundația Culturală de pel ângă Biblioteca“Gheorghe Șincai” – Oradea, prinderularea proiectului“Lecturi de vară”, cărți oferite cu sprijinul doamnei Delia Pantea- bibliotecar metodist și președintă a fundației culturale.

Proiectul cultural “Lectura - oază de răsfăț și relaxare” s-a desfășurat în perioada iunie-august,urmând ca la începutul lunii septembrie, înainte de încheierea vacanței de vară , să aibă loc premierea tuturor participanților la această activitate.
Un număr de 18 copii au participat la acest proiect și s-au răsfățat cu basme, au simțit intrigile din scrierile lui Sadoveanu, s-au relaxat citindu-l pe Goga și Alecsandri, au trăit suspansul și pasiunea din romanele lui Drumeș și s-au amuzat copios citindu-l peCaragiale.


În urma lecturării cărților împrumutate copiii au făcut scurte rezumate pe care mi le-au adus și le-am citit împreună în bibliotecă, purtând discuții cu tema prezentată îna cestea.

La festivitatea de premiere au participat 9 copii din cei 18 invitați (care s-au înscris în proiect) și doamnele profesoare de limba română Urs Simona și Martin-Toma Teodora. Copiii absenți s-au scuzat fiind încă plecați din localitate la bunici sau în concediu cu părinții, urmând să-și ridice premiul la întoarcerea din vacanță.
Proiectul a avut succes și am convingerea că, pe viitor, numărul celor interesați de lectură se va mări deoarece, așa cum am subliniat în titlu, cartea ne poate purta într-o lume feerică plină de răsfăț și relaxare.
Bibliotecar Marilena Anca
Comentarii
Trimiteți un comentariu