Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2016

Prietenii bibliotecii" - imagini din tabăra de vacanţă

Dacă ne-am folosi de cuvintele lui Nietzsche am spune că împărtăşirea bucuriilor creează prietenii. După câteva săptămâni de la iniţierea programului de vacanţă acest fel de roade ale întâlnirilor noastre zilnice ne bucură foarte mult. Credem că activităţile taberei au fost interesante şi că au adus laolaltă cunoaşterea (de lucruri noi, de sine), comunicarea, veselia, colaborarea armonioasă şi dincolo de toate, oamenii. În perioada 4-11 august copiii s-au întâlnit cu: - ing. Mioriţa Săteanu şi şef serviciu Mariana Barna, pe tot parcursul activităţilor; - prof. Eugenia Drăgoi, prof. Sanda Ulici şi bibliotecarele Iolanda Demian şi Mariana Soica, în cadrul unor ateliere de pictură, desen, confecţionat obiecte din diferite materiale; - prof. Doina Iliescu, pentru prelucrarea textelor lui Creangă şi pregătirea unui program de scenete; - comisar Ioana Indrieş, alături de care au învăţat mai multe despre regulile de circulaţie şi despre drepturile fiecărui participant la trafic

Tabara de vara in august

Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene “Gheorghe Șincai” Oradea, în parteneriat cu Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca “Gheorghe Șincai”, prelungește în perioada 1 - 19 august 2016, zilnic de la orele 10:00 – 12:00, programul de vară pentru copii (5 -11 ani), în Ludotecă SAPTĂMÂNA 1-5 AUGUST LUNI Prezentarea personalităților cu activități deosebite în diverse domenii: 1. FRANCESCA SĂTEANU – jucătoare de tenis 2. ADRIAN BOJAN-student și interpret de muzică populară MARȚI Activitate de educație civică Psiholog în activitate, DANA COSTEA Trenul prieteniei până în POLONIA MIERCURI Atelier de psihodrama cu diferite aplicații. Psiholog dr. ALIN CRETU - psihoterapeut de familie Trenul prieteniei până în AUSTRIA JOI Activități preventive - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității I.P.J. BIHOR Comisar IOVA FLAVIU Trenul prieteniei până în SUEDIA VINERI Prezentarea personalităţilor cu activităţi deosebite în diverse domenii: ALEXA BERCEA