Ieri 14 februarie 2017, în Cuibuk Democrației, din cadrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Şincai”, a avut loc o întâlnire a persoanelor implicate în realizarea şi concretizarea problemelor pe care Parlamentul Seniorilor le va prezenta în data de 21 februarie Guvernului şi Instituţiei Parlamentare. Evenimentul a fost organizat de Miorița Săteanu, membră a Parlamentului Seniorilor, înființat în cadrul proiectului „Cetăţeni activi la puterea a treia”. Miorița Săteanu a fost selectată să reprezinte interesele persoanelor vârstnice în Parlamentul Seniorilor din România, pe zona de vest – Oradea. De asemenea, domnia sa este preşedinte onorific al Uniunii Femeilor Bihor Oradea și cetăţean de onoare al municipiului Oradea. „Membrii Parlamentului Seniorilor din România au întocmit un raport cu problemele cele mai stringente care vor fi prezentate la trei comisii ale Instituţiei Parlamentului: Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie și Comisia pentru dreptu...
2022 Anul internațional al științelor de bază pentru dezvoltare durabilă