Treceți la conținutul principal

Lansare de carte- “GENEZA SI DEVENIRE PRIN POEZIE”

CENACLU LITERAR “BARBU STEFĂNESCU DELAVRANCEA”
OBIECTIV: LANSARE DE CARTE
LOCATIA : BAROUL AVOCAŢILOR “GENEZA SI DEVENIRE PRIN POEZIE”
AUTOR : AUREL HORGOS



Timpul foarte îndepărtat, un timp care a marcat existenţa apariţiei Primei cărţi ,dintre cele 5 a lui Moise: GENEZA sau FACEREA din Vechiul Testament, nu este dat uitări, cu toate că praful fin şi uşor al fiecarui an care a trecut, a înregistrat o perioada imemorabilă

Din acest timp îndepărtat apare in viziunea unui subconştient al autorului AUREL HORGOŞ “cheia “ apariţiei, a identităţii şi a personalităţii poetului

“Cheia Genezei” este procesul purificator de formare a unei fiinţe, de trăire a evenimentelor, al adevărurilor comune, al incertitudinilor, al dezvoltări spirituale, culturale şi al perfecţionării profesionale.

Poetul AUREL HORGOS a identificat stâlpii solizi care susţin “cheia genezei” lui persoanele şi nu a aşteptat ca să se depună “colbul” peste harul dobândit , peste posibilităţile creatoare obţinute prin “cheia genezei “ şi astfel le valorifică transformându-le in poeziile care sunt cuprinse in volumul:

“GENEZA SI DEVENIRE PRIN POEZIE”

Cartea care se lansează este o prezenţă vie a “devenirii prin poezie”- o potrivire desăvârșită a elementelor unui volum, volum întreg de sentimente, de obsevaţii de concluzii, conturate print-un deosebit simt al frumosului

Analizând poeziile, autorul este conştient că in acel univers de gânduri, amintiri, vise şi speranţe,- care de fapt definesc cuvantul “ geneză”, AUREL HORGOŞ, redă în totalitate expresia unei vieţi incercate, muncite, cu responsbilităţi motiv pentru care doreşte să deschidă o “poartă” pentru transmiterea şi conştientizarea comunităţii asupra anomaliilor trecutului , a drumului greşit care ne îndreaptă spre alte erori ale umanităţii

Prin belşugul temelor abordate, dar si prin diversitatea lor, prin gingăşia cu care imbracă in cuvinte şi expresii, versurile, respectiv conţinutul poeziilor , aceasta scoate în evidenţă posibilităţile creatoate ale autorului.

Sunt prezentate poeziile care transmit şi analizează cu multă iscusinţă problemele care au marcat evoluţia ţării în diferite etape istorice, astfel poeziile: “Bunei Regine ANA”, “Analiştii, Altă farsă, Articol făr *de lege, “Carmen Siva si poetul” , Încotro România, Integrare, oare?, Justiţie, “O sută de ani de la Unirea Cea Mare”, Reginei Elisabeta etc

Ca din vulcan erup , amintirile din tinereţe, din anii de sportiv de elită a ţării, din anii de antrenor emerit al ţării, amintiri al căror revelaţie mobilizează puternic sentimentele şi pasiunile pentru afirmare şi mai ales pentru ca în repertate rânduri Steagul şi Imnul României să fluture pe cel mai înat catarg în toate competiţiile naţionale si internaţionale

Toate acestea sunt redate cu mare dăruirea în poeziile:Amintiri din Liceul C.F.R. Oradea, Aniversarea I.P.3 ani Oradea, Antrenorul şi multe altele.

Cea ce mintea a conceput si ochii au admirat demontrează că frumuseţea lucrurilor există în mintea celui care le admira, dar acest lucru nu este suficient, trebuie ca prin minte, admiraţia să fie imortalizată pentru a fi cunoscută şi de cititori

Aurel Horgos, autorul, este cercetător in ceace priveste miracolele lumii blânde, a dragostei faţă de aproapele , a iubirii pline de dăruire a membrilor familiei: Bunelul, Bunicuţa, Capcana, Îngrijorarea, Sărbătorile creştine de Crăciun, sunt poeziile care dovedesc această afirmaţie

Versuri care ne surprind prin meditaţia profundă asupra sensului vietii, ale unor mistere ale vieţii, ale relaţiei speciale cu Isus, cu Unicul făuritor al vieţii, sunt monumente de credinţă, pioşenie, devoţiune a unui suflet dedicat si mai ales practicant al credintei, al recunoasterii Divinitatii, al apostolatului preluat din educaţia tradiţională a familiei, prin rugăciune, pentru a dobândi mântuirea .

Aceste sentimente sunt prezentate in poeziile: Rugăciune către Domnul, Tatăl Ceresc, Mântuire; Către stele, Despre veşnicie, Îngeraşul

In simplitatea si strălucirea pe care o redă in versurile sale, plaiurilor natale, se evidentiază de fapt, că autorul iubeşte, simte frumuseţea, gingăşia si aroma emanata de natura verde, inflorita si multicoloră a minunatelor grădini, a câmpului cultivat şi mai ales al oamenilor satelor, cu fascinanta lor viaţă plină de tradiţii strămoşeşti . Iată poeziile edificatoare: Grădina, La ţară, Cuvinte adunate din SÂNLAZĂR, De pe la noi, Foaie vede 3 arginţi , Când eram la mam fată, Villa LAZĂR

Capacitatea creatoare a autorului şi dăruirea desăvârşită de a sluji cultura prin arta poeziei, ilustrează si demonstrează că misiunea aleasă de poet exprimata in GENEZA ŞI DVENIREB PRIN POEZIE este justificată şi apreciată prin aportul adus frumuseţii cuvântului exprimat pin versuri

Mioriţa Săteanu
Preşedinte onorific Uniunea Femeilor Bihor Oradea
Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Programul de granturi de carti „BOOKS 4 YOUTH” al Fundatiei Mereu Aproape

Programul   Fundatiei Mereu Aproape este deschis pentru ONG, institutii de invatamant, institutii de cultura si alte entitati non-profit din tara sau strainatate, cu personalitate juridica si care pot beneficia de sponsorizari in conditiile legii. Proiecte acceptate: In concurs pot fi inscrise proiecte de orice fel, cu conditia sa aiba in centrul atentiei copii si tineri. Sunt acceptate spre exemplu, proiecte in care cartile sunt oferite ca premii pentru diverse concursuri si competitii, sau ca incentive pentru incurajarea lecturii in randul copiilor si a tinerilor sau frecventarea scolii ori a unor programe sau actiuni cu caracter educativ sau cultural. Pot fi transmise si propuneri de proiecte prin care se sustine dotarea, extinderea sau infiintarea de spatii de lectura, centre comunitare sau intreprinderi sociale. Calendarul programului: 18 aprilie 2014 – TERMENUL LIMITA PENTRU DEPUNEREA APLICATIILOR 30 aprilie 2014 – ANUNTAREA CASTIGATORILOR 5 mai – INCEPEREA PROGRAMA...

Concursul de eseuri

http://sectia-copii-bjbihor.blogspot.ro/2014/08/concurs-de-eseuri.html Concurs de eseuri Fundaţia "Mereu Aproape", în parteneriat cu Fundaţia Culturală de pe lângă Biblioteca "Gheorghe Şincai" şi Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor a organizat concursul de eseuri "Cum am început eu să citesc", dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. Iubitorii de lectură au fost provocaţi să redacteze un eseu, în maximum 400 de cuvinte, despre cartea preferată. Peste 30 de participanţi au răspuns invitaţiei şi au pus în dificultate, prin talentul şi implicarea lor, juriul competiţiei. Astfel, Mirela Petronie, bibliotecar al secţiei de artă, Radu Deme, voluntar, şi Paul Zoţ, PR al instituţiei, au decis ca, în loc de departajare, să acorde premii pentru fiecare calitate scriitoricească de care au dat dovadă concurenţii. De la pasiune şi entuziasm la excelenţă şi sensibilitate, fiecare elev a fost răsplătit pentru efortul său. ...

Intalnire de bilanț a bibliotecarilor din filiale

Joi , 21 august , bibliotecarii din Filialele Bibliotecii Judetene ”Gheorghe  Șincai ” au  avut o întâlnire de lucru la Filiala Felix. Timpul nu a ținut cu noi, cele patru ore a plouat continuu, si nu ne-am putut deloc bucura de peisajul sațiunii. Profesional însă a fost o întâlnire de bilanț a proiectului Lecturi de vară. Fiecare dintre colegi au prezentat rezultatele avute si modul de lucru, și împreună am stabilit care vor fi datele evenimentelor de premiere a participanților la proiect. In principiu, aceste festivitati de premiere vor avea loc în prima si în a doua saptămână din septembrie , ca o răsplată a copiilor harnici care au participat la programul de vacanță, un stimulent înainte de începerea școlii. Fiecare proiect de lectură a avut intre 20 si 40 de participanți, din clasele a IV până în clasele a XI-a . Conform fișelor de lectură, cărțile citite au fost atât din literatura școlară  recomandată de profesorii de română , cât și clasici ai liter...