Treceți la conținutul principal

Intalnire cu poporul meu !Excursie la Alba Iulia






Spunem adesea că istoria este o frumoasă carte de poveşti cu fapte şi eroi  adevăraţi.  Însă, ceea ce vom relata în acest  scurt articol, reprezintă doar o parte din ceea ce am văzut, am simţit şi am trăit, mergând pe urmele înaintaşilor noştri. 

Aşadar...la începutul acestei luni, între 5-6 decembrie a.c., un grup de oameni inimoşi, prin a căror vene curge istoria noastră naţională, s-au gândit să facă o bucurie elevilor bihoreni care au obţinut rezultate meritorii la diferitele concursuri şcolare organizate de MECȘ. Este vorba de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, filiala Oradea, păstorită cu dragoste, respect şi responsabilitate de domnii Grigore Bartoş – preşedintele societăţii, Vasile Fonoage – vicepreşedintele societăţii, Diana Judea – membră şi d-na Maria Matei-colaboratoare, oameni fără de care acest demers cultural-ştiinţific nu ar fi avut loc. Aceşti oameni minunaţi sunt mult prea implicaţi în activităţi culturale, naţionale şi ştiinţifice pentru a-şi pune condeiul pe un petec de hârtie prin care să ne vorbească despre eroi. Ei trăiesc şi fac istorie. Şi atunci...ne-am spus, noi participanţii: nu este nicio problemă! O facem noi, cei prezenţi la evenimentul cultural-ştiinţific organizat de ei, pentru că vrem să se cunoască de către toţi faptul că tinerii sunt apreciaţi, că suflete calde sunt alături de ei şi îi susţin în demersurile lor şcolare.

În colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, reprezentat de doamna inspector Daniela Duma, 34 de elevi din şcolile gimnaziale şi liceele din municipiu şi judeţ au pornit „pe urmele lui Avram Iancu”, unul dintre eroii acestui neam, care prin implicarea sa, a pus o piatră la temelia formării României moderne. 

Cei 34 de elevi de la: C.N. „Avram Iancu” Ştei, Sc. Gim. Nr. 1 „Miron Pompiliu” Ştei, însoţiţi de prof. Alexandra Sere, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Oradea, însoţiţi de prof. Florin Oros, C.N. „Octavian Goga”, Marghita, C. N. „Teodor Neş”, Salonta şi Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, însoţiţi de prof. Livia Ghiurcuţa, Sc. Gim. Aştileu, însoţiţi de prof. Maria Butuc, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, însoţiţi de prof. Otilia Filip şi Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, Oradea, însoţiţi de prof. Florentina Barta, au avut ocazia de a studia „istoria şi altfel”, de a vedea locurile ancestrale ale poporului român, de a-şi cunoaşte mai bine poporul, naţiunea din care fac parte şi de a „ierta şi mări poporul român”, precum spunea împăratul Traian în testamentul său. 

Aşadar, sub stindardul „Premiem excelenţa”, elevii au cunoscut oameni minunaţi, adevărate enciclopedii vii, care au făcut şi fac istorie prin tot ceea ce realizează, şi anume: dl. Vasile Tutula, Cluj-Napoca, pe care ne permitem să-l considerăm o adevărată „catedrală a ştiinţei româneşti”, dl. Emil Jurcă, preşedinte de onoare al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din Alba Iulia, dl. primar Romeo Fărcaş, pe care elevii l-au cunoscut la Ţebea şi căruia i-a fost atribuită medalia comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial din partea societăţii organizatoare, dlui. primar al localităţii Buteni, Petronel Mărcuţ şi dlui. director Teodor Păiuşan de la Liceul „Ion Buteanu” din Buteni, dnei Viorica Dutca, „Vatra Românească”, dnei primar Ana Moţica din Gurahonţ şi, nu în ultimul rând, corului bărbătesc de la Buteni, care, împreună cu elevii participanţi la această activitate, au interpretat colinde româneşti în biserica din localitatea Buteni.

Mergând prin frumoasa Transilvanie, „inima şi sufletul României Mari”, tinerii bihoreni au cunoscut o altfel de istorie, o istorie palpabilă, la faţa locului, un loc „bătătorit” de fapte şi eroi cum greu îţi este dat să întâlneşti, oameni care au pus mai presus de interesul lor personal şi familial interesul şi viitorul unei naţiuni. Drumul a fost lung, însă încărcat de istorie. Am trecut prin frumosul oraş Cluj Napoca, unde Avram Iancu şi Mihai Viteazul stau de veghe, am coborât la Turda şi, mai apoi, la cetatea nemuririi neamului din Alba Iulia. Apoi am mers la Hunedoara pentru a ne readuce aminte de Iancu de Hunedoara, am urcat în cel mai important centru cultural, spiritual şi istoric, Ţebea, unde-şi doarme somnul de veci eroul unui neam, Avram Iancu, am trecut prin Gurahonţ şi Buteni, în aceste mici „colţuri de rai” din care şi astăzi, Avram Iancu, pe care prezicerea cerească l-a trimis, acolo, în panteonul culturii româneşti,Ţebea, să ne vegheze.

Ne plecăm frunţile în faţa celor care s-au gândit, chiar şi pentru câteva clipe, la cei care iubesc şi doresc să cunoască profund istoria acestui neam. Vă suntem recunoscători pentru că fără VOI, noi, dascălii şi elevii, nu am fi putut realiza această frumoasă lecţie de istorie. Simţim, acum în prag de mare sărbătoare creştină, că facem parte din marea familie „Avram Iancu”, că inimile noastre bat la fel şi că trăim, la fel, istoria acestei naţii greu încercate de vremurile trecute şi că sufletele calde ale elevilor noştri vor păstra vie, în conştiinţa neamului, jertfa eroilor.



Mărire ţie, Patrie frumoasă!
Dascălii participanţi.

Livia Ghiurcuţa, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Oradea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Programul de granturi de carti „BOOKS 4 YOUTH” al Fundatiei Mereu Aproape

Programul   Fundatiei Mereu Aproape este deschis pentru ONG, institutii de invatamant, institutii de cultura si alte entitati non-profit din tara sau strainatate, cu personalitate juridica si care pot beneficia de sponsorizari in conditiile legii. Proiecte acceptate: In concurs pot fi inscrise proiecte de orice fel, cu conditia sa aiba in centrul atentiei copii si tineri. Sunt acceptate spre exemplu, proiecte in care cartile sunt oferite ca premii pentru diverse concursuri si competitii, sau ca incentive pentru incurajarea lecturii in randul copiilor si a tinerilor sau frecventarea scolii ori a unor programe sau actiuni cu caracter educativ sau cultural. Pot fi transmise si propuneri de proiecte prin care se sustine dotarea, extinderea sau infiintarea de spatii de lectura, centre comunitare sau intreprinderi sociale. Calendarul programului: 18 aprilie 2014 – TERMENUL LIMITA PENTRU DEPUNEREA APLICATIILOR 30 aprilie 2014 – ANUNTAREA CASTIGATORILOR 5 mai – INCEPEREA PROGRAMA...

Concursul de eseuri

http://sectia-copii-bjbihor.blogspot.ro/2014/08/concurs-de-eseuri.html Concurs de eseuri Fundaţia "Mereu Aproape", în parteneriat cu Fundaţia Culturală de pe lângă Biblioteca "Gheorghe Şincai" şi Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor a organizat concursul de eseuri "Cum am început eu să citesc", dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. Iubitorii de lectură au fost provocaţi să redacteze un eseu, în maximum 400 de cuvinte, despre cartea preferată. Peste 30 de participanţi au răspuns invitaţiei şi au pus în dificultate, prin talentul şi implicarea lor, juriul competiţiei. Astfel, Mirela Petronie, bibliotecar al secţiei de artă, Radu Deme, voluntar, şi Paul Zoţ, PR al instituţiei, au decis ca, în loc de departajare, să acorde premii pentru fiecare calitate scriitoricească de care au dat dovadă concurenţii. De la pasiune şi entuziasm la excelenţă şi sensibilitate, fiecare elev a fost răsplătit pentru efortul său. ...

Intalnire de bilanț a bibliotecarilor din filiale

Joi , 21 august , bibliotecarii din Filialele Bibliotecii Judetene ”Gheorghe  Șincai ” au  avut o întâlnire de lucru la Filiala Felix. Timpul nu a ținut cu noi, cele patru ore a plouat continuu, si nu ne-am putut deloc bucura de peisajul sațiunii. Profesional însă a fost o întâlnire de bilanț a proiectului Lecturi de vară. Fiecare dintre colegi au prezentat rezultatele avute si modul de lucru, și împreună am stabilit care vor fi datele evenimentelor de premiere a participanților la proiect. In principiu, aceste festivitati de premiere vor avea loc în prima si în a doua saptămână din septembrie , ca o răsplată a copiilor harnici care au participat la programul de vacanță, un stimulent înainte de începerea școlii. Fiecare proiect de lectură a avut intre 20 si 40 de participanți, din clasele a IV până în clasele a XI-a . Conform fișelor de lectură, cărțile citite au fost atât din literatura școlară  recomandată de profesorii de română , cât și clasici ai liter...